Hramul bisericii “Sfântul Mihail Arhanghel”
Sâmbătă, 28 septembrie 2019, la ora 11.30, PS Aurel Percă a prezidat Liturghia de hram în biserica “Sfântul Mihail Arhanghel” din Săveni.
Într-un cadru solemn, avându-l în mijlocul nostru pe episcopul auxiliar Aurel Percă, cu un număr mare de preoţi, oficialităţi locale şi oaspeţi din alte localităţi, am început sfânta Liturghie a hramului, Liturghie animată de corul bisericii, avându-l la orgă şi dirijat pe dascălul Buzău Dumitru.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele doctor Eremia Imbrişcă, profesor şi formator la Seminarul din Iaşi. În cuvântul de la predică părintele ne amintea de cele întâmplate la 1 iunie, cu ocazia vizitei Sfântului Părinte papa Francisc la Iaşi, unde o familie din parohie a reprezentat dieceza la această întâlnire cu papa Francisc. Apoi ne îndemna să luptăm cu uneltirile diavolului, avându-l alături pe sfântul arhanghel Mihail, care ne aminteşte că nimeni nu este ca Dumnezeu.
La finalul sfintei Liturghii părintele paroh Gabriel Bacoşcă a mulţumit tuturor pentru buna desfăşurare a hramului, fiind primul hram al Sfinţiei Sale în calitate de paroh.
Apoi Preasfinţitul Aurel Percă ne-a transmis salutul episcopului Iosif Păuleţ şi l-a felicitat pe părintele paroh Gabriel pentru organizare şi cu ocazia zilei onomastice, dorindu-i mult har şi binecuvântare în noua misiune de paroh.
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru momentele de har trăite în sărbătoarea sfântului Mihail, arhanghel, protectorul comunităţii noastre.
Valerica Boboc
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 septembrie: Săveni: Hramul bisericii “Sfântul Mihail Arhanghel”