“Peregrinatio Mariae”
În fiecare an, pe 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Marie Mică. În acest an comunitatea din Săveni a avut marea bucurie şi marea fericire de a avea în mijlocul lor icoana făcătoare de minuni de la Cacica, în perioada 8-11 septembrie 2013.
Suntem bucuroşi şi onoraţi totodată că icoana a sosit în satul nostru în această zi specială când multă lume sărbătorea ziua de Sfânta Marie.
La îndemnul părintelui paroh ne-am adunat cu toţii la intrarea în sat unde am aşteptat cu emoţie şi cu lacrimi sosirea sfintei Fecioare, cu adevărat era o sărbătoare deosebită, nu în fiecare zi venea la noi Maica Domnului, fiecare s-a pregătit cum a simţit, unii cu flori, unii cu fapte bune, alţii cu o spovadă, fiecare a întâmpinat-o pe sfânta Fecioară în felul lui.
Odată cu sosirea Icoanei Sfintei Maria de la Cacica au început şi misiunile populare, tema principală a acestor misiuni fiind căsătoria şi familia.
Fiecare Liturghie a avut ca temă de meditaţie pentru participanţii la sf. liturghie căsătoria, rolul mamei, rolul tatei, rolul copiilor în cadrul familiei şi cât de important este ca familia să rămână unită odată cu trecerea anilor.
În subiectul predicilor părintele predicator Adrian Ciobanu ne-a vorbit şi despre amploarea divorţului, avort şi cum trebuie să ne comportăm în societate. Multă lume a plâns, mulţi au suspinat şi şi-au recunoscut greşelile în inimile lor. Pe parcursul zilelor localnicii au fost prezenţi în biserică unde au format grupuri si s-au rugat rozariul şi rugăciuni, fiecare din cei prezenţi au cerut ajutorul şi ocrotirea sfintei Fecioare în fiecare zi cât a fost prezentă în mijlocul nostru pentru diferite nevoi personale.
Sfânta Fecioara a făcut o vizita în tot satul, iar noi am primit-o cu flori şi cântări de mulţumire şi am rugat-o să rămână mereu în mijlocul nostru.
La sfârşitul acestor misiuni am fost binecuvântaţi de sfânta Fecioară cu nenumărate daruri şi haruri prin intermediul celor 13 preoţi care au fost prezenţi la ultima Liturghie atunci când misiunile au luat sfârşit odată cu plecarea Icoanei Sfintei Fecioare Maria de la Cacica.
Mulţumim sfintei Fecioare pentru vizita pe care ne-a făcut-o, pentru iubirea care ne-o dăruieşte în fiecare clipă, sperăm să rămână în sufletul nostru, să ne ajute să înţelegem că fără Isus nu ne putem mântui.
Mulţumim, Măicuţă Sfântă, mulţumim!!
Veronica Luca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-11 septembrie: Săveni: “Peregrinatio Mariae”